Amintirile constituie eventuale consecinţe atribuite încheierii definitive a unui capitol din sumarul experienţelor noastre. Unele călătorii se sfârşesc firesc, altele însă păstrează şi acum mireasma dorului blând în amurgul regretelor pustii. Uneori inima poartă razboaie, alteori işi aruncă sentimentele în calea infrângerii orgolilor. Dar cu fiecare respiraţie a timpului, te iubeşte mai mult…

                                                             (…)

Uitarea este acel drum firesc pe care un suflet porneşte, dornic să-şi redobândească libertatea de a iubi din nou. E un proces afectiv necesar şi benefic sufletului nostru. Presupune efort, implicare raţională şi renunţare desăvârşită la refugile alocate amintirilor pasagere. E preferabil ca înainte de a îngropa visele vechi să-nvăţăm lecţia asumării. În altă manieră, stăruinţa în sine se dovedeşte a fi inutilă.

                                                                (…)

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc…

                                                                 (…)

În liniştea binecuvântată a nopţii, gândurile se izbeau zgomotos de porţile unui suflet hoinar. Însă, fără umbra izbândei reveneau agale, în ecoul surd al tăcerilor. Erau lacăte mari, ruginite de amintiri, răpuse de amurgul vremurilor apuse. Aerul sărat al mărilor învolburate inunda chipul unui tainic vis. Desculţă, alergam pe ţărmurile dorului, căutând să te regăsesc. Fără-ndoială tu cunoşti drumul spre fericire.

                                                                  (…)

Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ţi sorb apele gândurilor. Te port pe braţele infinite ale timpului, intr-o adiere sărată a şoaptelor nerostite. Urma paşilor tăi schiţează taine adânci pe nisipul fin. Sufletul îmi şchiopătează de dor…

                                                                 (…)

Septembrie, desfată-mi zorii şi visele purtate în abisul dorului. Îmbracă-mi goliciunea umbrelor calde cu adierea lină a frunzelor purtate de vânt. Îmbată-mi simţurile cu şoapte şi sărută fruntea dimineţilor blânde cu surâsul iubirii din ochii lui. Septembrie, ascunde-mi taina într-un strugure dulce si lasă timpul să-i guste păcatele cu nesaţ…

                                                                 (…)

În chip straniu, tu esti oglinda sufletului meu. Mă redai fericirii şi limpezeşti apele gândurilor cu un zâmbet firav. Adorm la umbra inimii tale, ascultând glasul tăcerilor, într-o dulce mângâiere. Zgomotul viselor mă poartă agale la braţul tău. Eşti dimineaţa mea de vară, cu aromă de speranţă şi noi începuturi. Ajută-mă să mă pierd într-o dulce fericire! Eu te voi ajuta să te regăseşti…

Publicitate

In ce chip vorbeste Dumnezeu cu noi?

Cateodata in momentele de rascruce, neputinta sau recunoastere a esecului firii omenesti prin pacate si lipsa credintei care ii liminteaza permanent sansa la mantuire, ma regasec intrebandu-ma care mi-e rostul intr-un amalgam de suflete calatoare. Viata e un spectacol si actorii isi canta destinul intr-o rutina obositoare. Pentru unii reprezentatia se incheie mult prea devreme, fara ovatii sau cuvinte de bun ramas.

Astazi e despre ea. Despre o mama care asteapta o minune pentru pruncul ei. Despre un inger care tine strang in manute un ursulet, si-l poarta cu sine pe paturi de spitale, cu ochii stralucind de blandete si nevinovatie. Intr-o zi cineva i-a furat visele si le-a purtat peste norii suferintelor ocolind valea copilariei. E drept ca inca le asteapta, are doar cinci ani si zambetul durerii ii cioparteste chipul frumos. Oare de ce plang copiii? Din lacrimile lor cresc flori pe campuri avide de soarele sperantei si peste ani, din cer o sa curga petale parfumate.

Sunt un om slab si plin de pacate, cu haina inimii murdara de greseli repetate si alegeri nepotrivite. Il iubesc pe Dumnezeu cat pot si cum stiu. Si-l rog sa ma ierte ca in chip voit sau nu, mi-am adus contributia intr-o lume lipsita de bunatate in care un copilas are zilele umbrite de boala. L-as ruga sa-i mangaie sufletul cu iubire, pace si bucurie. Poate o rugaciune sincera inseamna o noua sansa.

Imi trec prin minte cuvintele Parintelul Galeriu:  „ Te iubesc, deci pentru mine nu vei muri niciodata”

Ia-mă de mână şi hai să colindăm prin poveşti! Tu să-mi fii pulbere de stele şi umbra norilor care îmbrăţişează cerul infinit cu atingerea lor. Să-mi aduci lumina zâmbetelor calde şi mângâierea vântului care spulberă amintirile efemere. Ia-mă de mână şi arată-mi drumul către inima ta…

(…)

Ascultam în tăcere şoaptele atingerilor tăinuite în surâsul unui gând rătăcit. Trebuia să te pierd uşor prin vâltoarea hazardului neînţeles fără să-mi fie dor. Dar cum să te alung? Îmi râdea sufletul când mă priveai…

(…)

În lipsa fericirii trupul rămânea gol şi sufletul aprins de văpaia dorului. Timpul curgea în ropote şi limbile ceasului dansau pe scena tăcerilor. Clipele răspândeau aroma gândurilor nerostite de un glas domol. Tu erai schiţa unei lumi pe care Dumnezeu o pictase cu har pentru sufletul meu.

(…)

Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta şi câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele paşilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire.Te rog, ai grijă de sufletul meu! Opreşte timpul şi lasă-mă să-ţi cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineaţă senină de septembrie…

(…)

 

Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Şi câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorinţele se izbeau de ţărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleşită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine şi apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice, vroiam să te iubesc până la nebunie.

(…)

Iubirea reprezintă calea prin care Lumina străbate Întunericul  neputinței.

(…)

Spune-mi povestea zâmbetelor fragile care privesc adesea în oglinda timpului. Ascultă glasul tăcerilor suave, spulberate tainic de liniştea gândului naiv. Iartă-mă şi iubeşte-mă! Rămâi o dulce realitate, într-un amalgam de iluzii care se prăbuşesc…

 

 

Era desculț în ploaia gândurilor reci. Dorul curgea molcom sărutându-i pleoapele și zâmbetul firav, cules dintr-o petală de floare. Vântul fredona imnul amintirilor vechi, ascunse în zâmbetul dimineților de noiembrie și numele ei, cernea dorințe peste trupul înghețat.
Ea aștepta…aștepta răbdătoare să danseze cu timpul, să-l ispitească și apoi să-l comprime pentru totdeauna. Toți erau liberi să creadă că trăiesc, doar ea vibra, prin sentimente care străbăteau atâtea oceane, temeri și orizonturi. Vroia sa fie goală de trecut și să-l îmbrățișeze. Învățase din scrisorile suferințelor că rătăceau singuri într-o lume a probabilității.

În iubire se poate orice.

Și El, un răsărit de speranță târzie, era aceea iubire care se trăiește doar o singură dată…

Ce-ar fi fost dacă nu te-aş fi-ntâlnit? Dacă n-aş fi numărat şoaptele amintirilor ce curgeau lin îmbrăcându-mi speranțele în atingerea dorului? Ce-ar fi fost dacă inima mea alegea să zâmbească inimii tale sporadic, fără să te mângâie răbdătoare cu povesti în care dăinuiau tainic toate visele mele? Ce-ar fi fost dacă n-aş fi alergat cu valizele schimbării într-o dorință nebună de a urca împreună în trenul vietii? Şi oare, dac-aş fi ales un alt drum, tu ai fi încercat să mă opreşti?

                                                             (…)

Mi-e dor să-ți respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinti peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruți uşor şi trecutul se topeşte intr-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simțurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poți să-mi picuri fericire in sânge, dor şi dependență in inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu indrăzneam să visez la tine.
Te strâng în brațe dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult încât de câte ori închid ochii iți simt lipsa…

                                                               (…)

Miroşi a primăvară. Ecoul şoaptelor proaspete răsună surd, dintr-un colț de suflet hoinar. Ai glasul țărmului mării ascuns într-o cochilie veche. Mi-ai strecurat dor în gânduri şi îmi pierd adesea privirea în oglinda inimii tale, într-un joc al misterelor.
MiroşI a dimineți însorite, a iubire intensă şi a libertate. Eşti un suflet frumos, plin de aventuri şi dorințe. Mi-e dor să te găsesc şi să-mi spună sufletul că ne-am mai întâlnit undeva.

                                                              (…)

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de țărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puțin din nemurirea lui în fiecare străin…

                                                               (…)

Uitarea este acel drum firesc pe care un suflet porneşte, dornic să-şi redobândească libertatea de a iubi din nou.

MÂNDRIE

Ti-am spus că mi-e dor, că mi-e greu fără tine
Şi-n sinea-mi te-aştept, te vreau lângă mine
N-am spus nimănui dar sufletu-mi plânge.
Prea mult te iubesc dar asta n-ajunge.
ŞI inima-ndură şi iartă şi lasă
Dau tot pentru tine dar ție nu-ți pasă…

Un drum am ales cu soare şi ploi
Pe el mi-am dorit să păşim amândoi,
Să stai lângă mine aproape să-mi fi
Degeaba te chem, tu nu vrei să vii…
Doar vorbe, doar gânduri şi-o dragoste falsă
O lume ți-aş da dar ție nu-ți pasă.

Te văd ca prin vise, mă vrei înapoi,
Pe drumul ce-l vechi să păşim amândoi
Dar nu-I cu putința , nu-ți cad iar în plasă
Rămâi suspinând…
De azi nu-mi mai pasă!

 

Te iubesc

Iubesc tăcerea vie ascunsă-n ochii tăi
Privirea lor târzie ce scapără văpăi
Iubesc al nopții murmur ascuns în gândul tău.
Un strop de bunătate într-un haotic rău
Iubesc a ta greşeală, urmată de iertare
Ca un copil urmez a dragostei chemare
Iubesc o-mbrățişare a clipelor de dor
Ce aripile-mi taie şi nu mai pot să zbor.

Iubesc fără-nțeles o cruntă depărtare,
Ce spintecă iluzii şi-aduce-ncet uitare
Iubesc sărutul tău, născut firav din ploi,
Aroma unor buze atât de dulci şi moi.
Iubesc acele gânduri de care nu-mi vorbeşti

Şi te întreb adesea: Tu, oare mă iubeşti?

De-ar fi să-mi dau vreodată răspunsuri ce mă dor
A lacrimilor urme mereu am să le-ador.
Din tot ce-nseamnă noi trecutu-l răscolesc
Şi te întrebi în taină: Eu, oare te iubesc?

Iubesc fără măsură aceleaşi întrebări,
Ce nu-şi găsesc răspuns în cele patru zări
Prin sufletul tău cald eu veşnic rătăcesc
Şi astfel înțelegi cât de mult te iubesc..

 

 

Mereu aşteptând…

O negură rece şi-un dor de-amintiri mă cuprinde
Pe gânduri se-aştern mângâieri din cuvinte
Visez glasul tău, te caut în noapte
Şi tu îmi zâmbeşti c-un murmur de şoapte.

Am vrut să te-alung, să-mi răpeştI suferința
Să-mi sorbi de pe buze, tainic dorința
Şi sufletul gol e plin de-agonii şi tacere
Străin eşti in vise, străin la vedere.

De vei suferi şi drumu-ți va fI presărat cu durere
Ori inima ta va fi cufundată-n tăcere
Să nu uiți că eu te-aştept suspinând
Căci asta-I menirea, mereu aşteptând…

Nu mi-a fost teamă nici o clipă că vei închide uşa în urma ta, ci poate de faptul, că voi  zăbovi mult timp înaintea lacătelor vremii, în speranța că te vei întoarce.

Fiori

Aş fi pătruns maI întâi dincolo de îmbrățişearea genelor lungi, dorindu-mi să cuprind cu blândețea privirii, sumarul celor mai frumoase poveşti ascunse în profunzimea ochilor tăi. Într-un mod straniu, inexplicabil, culoarea lor întruchipează visurile nopților de vară şi prospețimea răcoritoare a stropilor de rouă, din care cu degetele fine iți voi picta buzele cu aroma dorințelor.
Am să-ți sărut fruntea, ascunzându-mi intenția puerilă de a-ți răpi gândurile şi a le ascunde în grădina sufletului meu.Tu, mă vei ierta cu siguranță, pentru că dincolo de orice, ne găsim amândoi străini şi goi de voința şi intenții ascunse, conduşi orbeste de intensitatea instinctelor fireşti.
Aşadar voi continua să te dezmierd, să gust din prospețimea atingerilor delicate care îmbracă tandru sânii albi şi grei.
Te cuprind cu pasiune, aşa cum valurile mării îți invăluie trupul într-o zi caniculară, aşa cum vântul răvăşeşte obraznic suvițele rebele. Într-un fel am fost a ta întotdeauna şi mireasma trupului tău dornic de atingeri fierbinți, face ca această nevoie de posesie să devină irezistibilă.
Mi-a fost dor de tine deşi ai fost în inima mea în fiecare zi, cu încăpătânarea specifică celor care vor să cucereasca orizonturi întregi şi aproape bravează cu îndrazneala lor.
Nu vreau decât să facem dragoste nopți întregi. Să-mi mângâi trupul cu petale roşii de trandafir. Vreau ca mireasma lor să rămână alipită de simțuri aşa cum dăinuie  tainic în suflet, toată iubirea pe care ți-o port.

In lipsa ta

In lipsa ta voi regasi, tacerea noptilor tarzii

Si o voi aduce-n gandul tau, cernind parerile de rau

Voi pune pecete de dor pe zambetu-ti nemuritor

Mormite peste amintiri si peste vechile iubiri.

In lipsa ta voi saruta privirea ce ma mangaia

Si glasul noptilor tarzii in care asteptam sa vii

Voi face ordine in gand si-n sufletul candva plapand

N-am sa mai caut ochii tai si n-am sa mai exist prin noi.

In lipsa ta voi invata sa cred in fericirea mea.

Sa spun povesti si altui suflet, in umbra vechiului tau zambet

N-am sa mai bat la usi inchise si n-am sa cer trairi apuse.

Voi fi senina ca o stea, aceea ce-o priveam candva

La pieptul dorului nebun ce nu ne mai vegheaz-acum.

In lipsa ta voi regasi, visuri pierdute intr-o zi

Si-am sa impart cu darnicie din mangaieri si duiosie

O lume cu trairi si dor

Unui alt suflet calator!