De vorba cu amintirile..


Am hotarat sa scriu aceste randuri cu o farama de durere in suflet .M-am trezit intr-un cosmar , ascultand parca susurul ploilor reci si am inteles ca ranile inca necicatrizate reprezinta, fara doar si poate,o consecinta a unei pedepse nemeritate.Imaginile de groaza presarate cu lacrimi si suferinta zadarnica ,cuvintele grele pe care le mai aud adesea ca un ecou inabusit de timpul necrutator , m-au facut sa inteleg, ca in jocul copilariei ascunse intr-un zambet suav in lumea aceea de basm ,coplesita de inocenta si visuri inca neimplinita ,tot mai adesea cei care ne dau viata,devin ironic ucigasi de suflete.Am hotarat sa rememorez o poveste,aceasi poveste ascunsa in inima mea,deruland imaginile de o cruzime neobisnuita,imagini care paradoxal,au deschis cartea vietii mele si am certitudinea ca ma vor urmari pana la sfarsitul ei.Am incetat sa ma mai ascund,lasand la o parte o povara mult prea grea pentru umerii mei,dorindu-mi sa respir sa simt poate pret de o secunda gusul fericirii de care sa m-agat cu indarjire.

Primul meu  zambet jucaus si sovaielnic ,ecoul unor vieti crude si inca nepregatite sa infrunte necazurile vietii ;aceasta este farama pierduta printre stele,acesta este ecoul care-mi vorbeste azi despre copilarie. In inima mea salasluieste un gol nemarginit si dureros fiindca astazi am inchis usile casei si am simtit cum o parte din mine moare.Imi amintesc vag lucruri frumoase invaluite mai tarziu de spini care au strapuns inima mea .Imi macin incetisor gandurile intr-un amalgam de iluzii naucitoare, ma reintorc sa mai privesc odata totul si apoi imi vad de drumul meu.Imi iau adio de la locul unde am trait primele emotii si m-am bucurat de ziua cand speranta a inceput sa vietuiasca in sufletul meu .Acolo m-am simtit inconjurata de adevaratii prieteni ,invidiata de oameni fara sentimente .Cat de pur era sufletul meu!Cat de rusine mi-a fost cand am ascuns prima oara adevarul sau am fost dojenita pentru o nebunie copilareasca .Atat de multe ganduri ,atat de multe sentimente contradictorii  insa in inima mea, exista o certitudine :vreau sa o iau de la capat ,sa las ca aceea parte din mine sa renasca , insa mai puternica si mai capabila sa infrunte necazurile vietii .Calvarul a inceput la doar 11 ani ,cand mi-am dat seama ce se petrece in jurul meu .

Inca de atunci , in strafundurile ratiunii domnea o teama continua , un razboi intre iubire si ura fata de propriul meu tata.

Tresar speriata la auzul batailor in usa , in care a batut cu pumnii .Ma bruscheaza glasul trivialdescris dintr-o pelicula , glasul acela pe care nicodata nu e bine sa-l auzi inainte sa adormi .Ciudat este ca multi ani din viata mea , am adormit suspinand cu lacrimile siroindu-mi pe obraji , printre strigate si injurii incercand sa-mi apar mama si sora de bataile pe care le primeau sistematic.Am primit o palma, apoi a doua sau a treia dar eram o copila , un suflet nevinovat care tragea haotic de speranta , de iluzile desarte care au devenit incet incet ..o boala.Cat imi era de greu sa vad curgand rauri de lacrimi din ochii mangaietori si calzi ai mamei .Isi ascundea chipul intre palme si plangea…nopti intregi, nopti albe care se transformau in cosmaruri.Am vazut-o de-atatea ori si uneori, sufletul ma durea atat de tare incat nu mai puteam respira.

Voi vorbi despre una din tetativele de omor din familia mea , una din nenumaratele traume care m-au obligat sa ma maturizez prematur , sa privesc totul dintr-o alta perspectiva .

In aceea dupa amiaza tata a sosit acasa de-a dreptul ametit de bautura , ca intotdeauna .Mi-a ordonat sa plec privindu-ma cu ochii sai albastrii , in care nu puteai citi decat furia aceea devastatoare care se nastea din nimicuri , motive neintemeiate si urma aceea de nebunie precedata de fapte si vorbe de neinteles .Mama m-a urmat speriata , incercand sa ma apere de orice primejdie , chiar si cu pretul vietii ..ea insasi cu toate suferintele ei reprezinta dovada ca exista si ingeri pe pamant .In timp ce mergeam spre dormitor, am auzit usa scartaind si am privit in urma mea .Tata, infasurat intr-o rola de hartie , cu un cutit de bucatarie indreptat spre mama , ne urmarea cu o sclipire sadica , in care se citea dorinta aceea necontrolata de a face rau. Am tipat ingrozita si din fericire mama dandu-se la o parte lama cutitului a ramas in usa de la capatul holului si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi ferit.Nu pot exprima in cuvinte urmarile acestui eveniment…socul nervos…apoi tata, care s-a trezit brusc realizand poate ceea ce intentiona sa faca.Oricum ar fi fost, cu siguranta mult prea tarziu.Ma-ngrozeste gandul ca si-a dorit ca mama sa moara , si ca poate, din aceea secunda cea care mi-a dat viata ar fi fost langa ingeri.Dar nu..nu s-a sfarsit .Acesta a fost doar inceputul chinurilor pe care urma sa le traiesc .Aceasi experienta s-a repetat 4 ani mai tarziu cu sora mea care a scapat cu viata printr-o minune.

Dincolo de aceste randuri il rog pe Dumnezeu sa ma ierte si sa pazeasca ce va ramane in urma mea.Dupa ce mi-am descarcat sufletul si am pierdut printre cuvinte un ocean de lacrimi si suferinte imi spun mie si celor  care ma iubesc si ma respecta:Sunt gata pentru un nou inceput!Astazi totul s-a terminat si am primit nenumarate lectii de viata , imboldul necesar pentru a merge mai departe.Am certitudinea ca niciodata nu voi accepta violenta, ocolind compromisurile fiindca sunt prea putini cei care inteleg ce inseamna ani de cosmar si poate noi, cei prinsi de atata durere , orbiti de suferinta de teama sau disperare nu vedem o alta cale de iesire.Am inteles ca poate din lasitate , uneori ceilalti apeleaza la violenta pentru asi arata de fapt adevaratele intentii si de-abia acum, mi-am dat seama ca trebuie sa accept schimbarile , desi n-am fost niciodata pregatita sa trec prin ele.De fapt,asa e viata…dupa fiecare noiam de lacrimi inaintam , agatandu-ne de orice nimicuri pentru a supravietui.Eu am primit sansa de a detine amintiri , sansa de a trai sa le impartasesc si departandu-ma incet incet in cautarea fericirii ma gandesc cate vieti au fost curmate in accese de violenta inexplicabila ..oamenii aceia care s-au stins desi ar fi avut cu siguranta dreptu; de a merge mai departe…

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s