Am auzit odata intamplator, ca cel mai bun remediu pentru ranile sufletesti este timpul, aceea farama de dor viclean care prindea parca viata, de fiecare data cand din ochii mei cadeau lacrimi reci mangaindu-mi obrajii si el nu era aici. Nu-l puteam privi si ma rataceam cautand zadarnic in profunzimi abisale o licarire de speranta de care sa m-agat cu indarjire.

Parca nu existi decat in vise, fiindca de fiecare data cand ma trezesc, zorii necrutatori imi spulbera din strafunzimile ratiunii imaginea ta prea iubita. Sunt tot singura si daca as tine intotdeauna ochii inchisi rememorand chipul tau ca o pelicula veche n-as mai putea sa-mi traiesc viata.  Nu mi-am imaginat niciodata ca pana si secundele dor, in asteptarea asta atat de cruda, in care imi pare ca aud in departere pasii tai apropiindu-se incet, incet de mine si eu te astept cu aceeasi emotie, tresarind asemeni furtunii care vibreaza in inima mea.Insa, pasii tai calca fara mila peste sufletul meu, lasandu-mi urme care inca sangereaza.

Daca-as putea sa-ti mangai chipul, sa te-nvat sa deschizi ochii si sa ma privesti. Uneori, imi pari atat de orb fiindca poate nu vrei sau nu stii sa primesti atat de multa iubire.Nu stii sa gusti din prospetimea buzelor mele de vreme ce eu te zaresc in fiecare particica a locurilor pe care le strabat, in fiecare cuvant pe care-l rostesc.Uneori mi-e teama de robirea suferintei si simt ca pentru tine tot ceea ce traiesc, ceea ce vreau sa cred ca traim noi doi , e doar un rol intr-o piesa de teatru.

Tu ma-nveti sa traiesc si sa zbor…apoi, tot tu ironic, imi tai aripile de ceara lasandu-ma fara suflare la pamant.Inca sper ca va veni o zi cand vei intelege totul, vei intelege ca poti schimba un destin numai cu un zambet fiindca eu am inteles demult ca iubirea cu fericirile si tristetile ei nu are nevoie de prea multe cuvinte.Privind acelasi cer, respirand acelasi aer dar totusi ne desparte un zid al departarii , construit in fiecare zi cu minciuni si mii de sanse acordate fara nici un merit fara nici o noima.

In incheiere vreau sa-ti spun ca te iubesc, asa cum nimeni nu va putea iubi vreodata.Esti un vis, care devine realitate atat de rar , incat mi-e teama sa nu-mi scape printre degete , sa nu se piarda in neant ca o boare de vant. Sunt singura, mereu asteptandu-te insa vreau sa-ntelegi ca timpul trece, vindecand domol ranile mele si stiu ca se apropie ziua, cand nu te voi mai lasa sa-mi provoci altele. Te iubesc, dar am nevoie de tine, de jumatatea mea care sa ma-ncalzeasca, nu de fantasme ratacite pe alte drumuri.As vrea sa-ti fie si tie teama si sa-ntelegi aceleasi coincidente bizare ale existentei.Ma-ntreb ce te vei face daca in pofida sentimentelor voi accepta un alt suflet sa-mi stearga lacrimile, sa-mi incalzeasca inima sfasiata de dureri si asteptare zadarnica.Trebuie sa-ntelegi ca va veni o clipa cand voi reinvata sa traiesc si sa simt un ocean de emotii pierdute.

Pana atunci insa, inca te caut si daca in jur va ramane din nou intuneric si nu ma vei lumina cu dragostea ta, poate voi cauta o alta cale, invatand sa lupt pentru jumatatea pierduta a sufletului meu ranit.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s