In ce chip vorbeste Dumnezeu cu noi?

Cateodata in momentele de rascruce, neputinta sau recunoastere a esecului firii omenesti prin pacate si lipsa credintei care ii liminteaza permanent sansa la mantuire, ma regasec intrebandu-ma care mi-e rostul intr-un amalgam de suflete calatoare. Viata e un spectacol si actorii isi canta destinul intr-o rutina obositoare. Pentru unii reprezentatia se incheie mult prea devreme, fara ovatii sau cuvinte de bun ramas.

Astazi e despre ea. Despre o mama care asteapta o minune pentru pruncul ei. Despre un inger care tine strang in manute un ursulet, si-l poarta cu sine pe paturi de spitale, cu ochii stralucind de blandete si nevinovatie. Intr-o zi cineva i-a furat visele si le-a purtat peste norii suferintelor ocolind valea copilariei. E drept ca inca le asteapta, are doar cinci ani si zambetul durerii ii cioparteste chipul frumos. Oare de ce plang copiii? Din lacrimile lor cresc flori pe campuri avide de soarele sperantei si peste ani, din cer o sa curga petale parfumate.

Sunt un om slab si plin de pacate, cu haina inimii murdara de greseli repetate si alegeri nepotrivite. Il iubesc pe Dumnezeu cat pot si cum stiu. Si-l rog sa ma ierte ca in chip voit sau nu, mi-am adus contributia intr-o lume lipsita de bunatate in care un copilas are zilele umbrite de boala. L-as ruga sa-i mangaie sufletul cu iubire, pace si bucurie. Poate o rugaciune sincera inseamna o noua sansa.

Imi trec prin minte cuvintele Parintelul Galeriu:  „ Te iubesc, deci pentru mine nu vei muri niciodata”

Publicitate